Singur pe Poteci Însorite


În viață nu se întâmplă întotdeauna ceea ce iți dorești sau iți propui, există moarte, există despărțire, există suferință.
Că dorim sau nu ne dorim, ele se întâmplă. Că dorim sau nu ne dorim, lasă un gol imens în urma lor.
Cu toate acestea au fost 6 ani, dintre care 5 doar de Poteci Însorite, nu mereu însorite, dar dovada este tot ce am scris pe acest blog în acești ani.
Ce scriu acum reprezintă o postare de tranziție, poate nu-și are rost pe acest blog pentru munte, dar am simțit nevoia să existe ceva scris, asemănător unui punct de cotitură.
Nu este un anunț de genul celor de la matrimoniale: „Sunt singur!”; este un anunț că aventura „Poteci Însorite” continuă doar cu mine. Și până la urmă nici nu se putea altfel, am atâția munți de văzut, atâtea poteci de străbătut… Și mereu am considerat și am găsit în munte ceea ce nu o să găsești niciodată într-un om, statornicia.

Cam atât am avut de spus, promit că o să ne revedem cu bine la următoarea tură pe munte.
Până atunci să avem toți doar Poteci Însorite!

Post-Scriptum: Comentariile existente sunt ale unei postări (postare editată cu textul actual) mai vechi (din Ianuarie 2020) în care am considerat că Poteci Însorite trebuie să se închidă (motivul era același). Am fost atât de impresionat de ele încât nu am vrut să le șterg și nici să le pierd. Cu această ocazie țin să vă mulțumesc tuturor pentru gândurile bune!

28 de comentarii

  1. Nu mi-am gasit cuvintele nici atunci si nici acum nu prea mi le gasesc, ca sa-ti spun cat imi pare de rau. Sunt lucruri in viata care ne dor si ne marcheaza pentru mult timp… e bine insa sa ne intoarcem la ce ne caracterizeaza sau sa facem ce stim mai bine, sa nu mai cautam explicatii pentru ca timpul trece si de la noi trece. Chiar te rog sa continui…
    Te salut cu drag!

    Apreciat de 3 persoane

    • Emotionante cuvinte…
      Si eu ma gandesc de doua zile ce sa-ti raspund la ceea ce mi-ai scris…
      Si da, asta am incercat si incerc sa fac…sa ma intorc la ceea ce stiu ca ma face cu adevarat fericit si ma ajuta…muntele…
      Cat despre explicatii…mai bine sa nu vorbim de ele…dar da, cautand explicatiile ne trece un singur lucru pe care il avem o singura data…viata noastra…
      O sa continui…de asta sunt sigur…
      Si eu te salut si iti multumesc mult pentru gandurile bune!

      Apreciat de 2 persoane

  2. Sper din suflet să nu renunți la blog, nu am înțeles încă de ce ești „singur”, tocmai ce am descoperit blogul și îmi place enorm! Te rog să nu renunți și să nu te simți singur pentru că nu ești! Chiar dacă fizic poate nu e cineva lângă tine, suntem cu toții conectați iar in momentul in care publici un articol ne iei cu tine pe potecile însorite…😉
    Poteci Însorite în continuare! 🤗

    Apreciat de 2 persoane

    • Cat de frumos ai spus…multumesc mult pentru aceste cuvinte…
      Am renuntat la ideea de a inchide aventura Poteci Insorite, deci o sa scriu in continuare si o sa te iau pe tine si pe toti alaturi de mine pe potecile insorite ale muntilor… 🤗

      Apreciază

  3. Uneori pe POTECI INSORITE mai apar nori de ploaie si chiar furtuna, ceea ce face ca traseul impreuna pe aceste POTECI INSORITE sa devina mai dificil si neplacut. Insa toate neplacerile trec si ne reluam parcursul pe POTECI INSORITE, de ce nu… DE UNUL SINGUR. Cand mai avem atata de explorat si de vazut PE ALTE POTECI INSORITE, poate este mai interesant ca sa vina o perioada de trebuie sa descoperi aceste ALTE POTECI INSORITE DE UNUL SINGUR. Nu se stie, cand hoinarand pe A TA POTECA INSORITA o sa ajungi la o rascruce sau intr-o zona unde te vei intersecta cu POTECA INSORITA a altei persoane. Mereu vor fi POTECI INSORITE DE STABATUT IMPREUNA… CU CINEVA.

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.