Ziua 1: Masivul Postăvarul: Predeal – Vf. Fetifoiu – Cabana Trei Brazi – Cheile Râşnoavei – Cabana Poiana Secuilor – Predeal; Ziua 2: Masivul Piatra Mare: Timişu de Sus – Cascada Tamina – Stâna de sub Piatra Scrisă – Vf. Piatra Mare – Cabana Piatra Mare – Timişu de Jos


Ziua 1 (17.10.2018):

Tren din București Nord:
Astra Trans Carpatic IR 15531
* plecare 07:40 din București Nord (IR 15531) Astra Trans Carpatic (140 km)
* sosire 09:39 în Predeal

Am călătorit pentru prima dată cu operatorul privat Astra Trans Carpatic și pot spune că trenurile lor se află într-o condiție perfectă (posibil ca această afirmație să fie valabilă pentru toate trenurile), are scaune îmbrăcate în piele, curate, un monitor îți indică viteza și temperatura exterioară. Se pare că se poate și în România! Și culmea, le dovedește un operator privat (nu tocmai mare), celor de la CFR, că este în stare să ofere condiții decente de călătorie. Nu includem aici timpul, este același datorită infrastructurii vechi.

Ajungem în Predeal și ne cazăm la Pensiunea Liliana (mai multe detalii Pensiunea Liliana – Predeal), apoi mergem la cumpărături (mâncare + lichide) pentru tura din această zi.

Vremea era ideală pentru drumeție, deși ne aflam la mijlocul lunii Octombrie, mai degrabă trebuia să așteptăm iarna.

Traseu: Masivul Postăvarul: Predeal – Vf. Fetifoiu – Cabana Trei Brazi – Cheile Râșnoavei – Cabana Poiana Secuilor – Predeal

Am pornit pe traseu la ora 10:45.
Traseul pornește de la intersecția Bulevardului Mihail Săulescu cu Strada Trei Brazi – pentru vizualizare Google Maps apasă aici Start Traseu.

crucea-albastraDin Predeal am mers pe marcaj cruce albastră cu direcția Vf. Fetifoiu (1288 m).
Se merge pe șosea o bună bucată de vreme, însă apoi traseul intră în pădure. Bănuiesc că acum ceva timp nu există pe acolo șosea și atât de multe pensiuni și hoteluri.

Încă resimțeam teamă trăită după întâlnirea cu ursul din Munții Făgăraș. Astfel că la fiecare zgomot întorceam privirea, urmăream cu atenție umbrele și orice mișcare a pădurii. Petardele erau în buzunar, de această dată puse într-o cutiuță specială pentru a nu le mai distruge.

Predeal
Prin pădure spre Vf. Fetifoiu (1288 m)

Poteca era acoperită cu frunze uscate, copacii aveau culori atât de frumoase și se îmbinau atât de plăcut la vedere, arămiu, verde, galben.
Vorba Corinei, nu știm când e mai frumos muntele…primăvara când muntele și natura încep să prindă viață? Vara când este cald și ai timp din belșug pentru a face drumeții? Toamna când muntele este colorat în culori extraordinare datorită pădurilor. Sau iarna când muntele este acoperit de alb, iar copacii par niște fantome înfricoșătoare?
Greu să alegi, muntele este frumos în orice anotimp, așa e cel mai simplu și nici nu ne putem contrazice.

Spre Cabana Trei Brazi
Poteca până la Vf. Fetifoiu (1288 m)

Ajungem pe Vf. Fetifoiu unde deși nu aș fi crezut, ți se deschide o panoramă frumoasă asupra Crestei Pietrei Craiului.

Panorama Vf. Fetifoiu
Creasta Pietrei Craiului (I)
Masivul Postavarul
Masivul Postăvarul (I)

crucea-albastraContinuăm pe același marcaj cruce albastră și ajungem la Cabana Trei Braziora 12:20.

Avem iar în fața ochilor Creasta Piatrei Craiului, Munții Bucegi, Releul Coștilei, Colții Morarului, Vf. Bucșoiu, Țigănești.
Despre peisaje nu avem ce să spunem dacă nu te duci să le vezi cu ochii tăi. Oricum în fotografii nu poți să surprinzi ceea ce îți văd ochii.
Noi ne-am propus să ajungem aici și pe timp de iarnă, cred că peisajele sunt spectaculoase.

Cabana Trei Brazi
Spre Cabana Trei Brazi
Toamna in Munti
Creasta Pietrei Craiului (II)
Masivul Postavarul_1
Masivul Postăvarul (II)
Muntii Bucegi
Munții Bucegi: Releul Coștilei, Colții Morarului, Vf. Bucșoiu, Țigănești

triunghi-albastruLăsăm în urmă Cabana Trei Brazi și ne îndreptăm spre Cheile Râșnoavei pe traseul marcat cu triunghi albastru.

În zona Cabanei Trei Brazi se închidea cu gard o porțiune foarte mare din munte. Mă aștept ca o construcție imensă să apară aici în câțiva ani, iar copacii din zona respectivă, cu o existență poate de 100 de ani, să dispară sub zgomotul drujbelor.

Traseul urcă prin dreapta Cabanei Trei Brazi, apoi coboară și înaintează pe o potecă bine marcată ce ajunge pe Dealul cu Mesteceni.
Din nou suntem bântuiți de teama de a ne întâlni cu vreun urs, mai ales atunci când pădurea îmbrățișează prea apropiat poteca.
Ajungem imediat pe un drum forestier, astfel că scăpăm de această teamă.
Întâlnim două rulote, oameni, era o zonă de agrement special amenajată de către Primăria Râșnov.

Culori de Toamna
Spre Cheile Râșnoavei

Ne bucurăm de Cheile Râșnoavei, vedem o fată ce dorea să facă bungee jumping, însă a renunțat să sară, cred că de teamă.
Zona este asemănătoare cu Prăpastiile Zărneștilor, însă la o dimensiune mult mai mică.
Deși era miercuri, am văzut persoane ce făceau escaladă, altele ce se plimbau și fotografiau peisaje minunate de toamnă.
În weekend cred că este mult mai aglomerat.

Cheile Rasnoavei
Bungee Jumping la Cheile Râșnoavei
Cheile Rasnoavei_1
Cheile Râșnoavei

triunghi-galbenNe hotărâm să ne întoarcem și să continuăm spre Cabana Poiana Secuilor (1070 m) pe marcaj triunghi galben.
Iar ca să nu uităm de urs, culmea, am văzut niște urme imense ale unui urs ce traversase râul și drumul forestier cu puțin timp înainte să ajungem noi pe acolo. Ne-am dat seama de asta pentru că urmele păreau proaspete, iar când ne duceam spre Cheile Râșnoavei nu le-am observat.

Urme de urs
Urme de urs ce traversase râul și drumul forestier

Lăsăm în urmă drumul forestier și începem o urcare abruptă spre Cabana Poiana Secuilor.
Pădurea începuse să fie mai întunecată, chiar dacă soarele încă era pe cer, se ascundea ușor după versanții mai înalți.

Ajungem la Cabana Poiana Secuilor la ora 14:50.
Ne odihnim puțin, mâncăm și continuăm coborârea spre Predeal pe același marcaj triunghi galben.
Se coboară foarte abrupt până în Drumul Național 1 (E60) – lângă Hotel Hart (Corina a recunoscut hotelul că fiind cel în care acum aproximativ 2 ani am fost în team building cu munca).

Masivul Postavarul_2
Peisaj de la Cabana Secuilor spre Masivul Postăvarul
Peisaj de Toamna
Peisaj de la Cabana Secuilor

În continuare traseul merge alături de DN1, apoi cotește la dreapta prin pădure, într-un ultim urcuș spre Predeal pe marcaj triunghi galben.

La ora 16:05 am ajuns în Predeal.
Am mâncat la restaurantul Vârful cu Dor (pentru localizare restaurant apasă aici), apoi ne-am retras în pensiune pentru o meritată odihnă.

Puteți vizualiza tura și pe Strava accesând următorul link: Masivul Postăvarul: Predeal – Vf. Fetifoiu – Cabana Trei Brazi – Cheile Râșnoavei – Cabana Poiana Secuilor – Predeal

Statistici Strava Bogdan/Corina:
Distanță: 19.50 km / 20.08 km
Timp de mișcare: 4:38:28 / 4:43:59
Timp de mișcare + pauze: 5:20:43 / 5:20:52
Urcare: 826 m / 865 m
Pace: 14:17/km / 14:08/km
Calorii consumate: 1677 / 1185

Ziua 2 (18.10.2018):

Tren din Predeal:
CFR Călători R 3001
* plecare 09:29 din Predeal (R 3001) CFR Călători (10 km)
* sosire 09:44 în Timișu de Sus Hm

Pentru această a doua zi aveam pregătit următorul traseu: Masivul Piatra Mare: Timișu de Sus – Cascada Tamina – Stâna de sub Piatra Scrisă – Vf. Piatra Mare – Cabana Piatra Mare – Timișu de Jos

La ora 09:45 am început traseul.
banda-albastraImediat cum cobori din tren mergi spre dreapta până întâlnești DN1 – E60. Apoi urmezi marcajul până la un podeț (pentru vizualizare Google Maps apasă aici). Treci podețul și urmezi poteca din partea dreaptă (pentru vizualizare Google Maps apasă aici).
Se continuă pe Muchia Băii Mici spre Canionul Tamina și Cascada Tamina pe marcaj bandă albastră.

Ăsta era planul, de fapt era atât de dimineață, pădurea atât de întunecată, teama atât de mare, încât am zis să ne întoarcem. Teama nu de fantome, ci de același urs brun.
Așa că hai să ne întoarcem, dar ce facem toată ziua…și cum ar fi să vedem acum că mai vin niște persoane sau să oprească o mașină, să coboare câteva persoane și să pornească pe același traseu pe care ne dorim noi să mergem…
Și culmea, noroc sau cum vrei tu să-i spui, apar 3, 5, 10, 20, 38 de persoane. Deci nu 2-3 persoane, un grup de 38 de persoane…angajați de la Ikea (aveam să aflăm mai târziu) ce o dată pe lună (joia de obicei) fac drumeții la munte.
Corina țopăia de fericire.

Și așa am pornit pe traseu, am intrat în vorba cu ei, ce să mai, ne-am pierdut într-un grup atât de mare.
Ce teamă de urs? Eram lider, mergeam în față, curaj nu glumă! De fapt care urs? La ce șir indian de 40 de persoane, dacă ursul vroia să treacă printre noi nu reușea, nu avea loc…

Vremea din nou perfectă.
Traseul urcă plăcut, nu foarte abrupt, însă pentru că eram atât de mulți parcă nu se simțea că urcăm. Era ca o plimbare.

I-am întrebat până unde vor să meargă și au spus că au în plan Cascada Tamina.
Doar că tot discutând i-am convins să continue spre Vf. Piatra Mare.

Și din vorbă în vorbă am ajuns la Canionul/Cascada Tamina (ora 11:15).

Corina - Cascada Tamina
Corina – la intrarea în Canionul Tamina

Cascada Tamina este de fapt un râu ce curge în praguri prin interiorul unui canion (Canionul Tamina).
Stânci masive, înalte, pereți verticali sau cu diverse forme, înălțimi, râul ce curge alert, scările amenajate ce în unele locuri abia mai sunt prinse, ruginite, distruse.
O zonă mai sălbatică și mai greu accesibilă decât Canionul Șapte Scări, din aceste motive probabil a fost lăsată în paragină.

Stanca - Cascada Tamina
Pereți de stâncă – Canionul Tamina
Canionul Tamina
Scări în Canionul Tamina

După ce am vizitat Cascada/Canionul Tamina am continuat pe același marcaj bandă albastră până la Stâna de sub Piatra Scrisă.
Poteca urcă extrem de abrupt, zona este sălbatică, frumoasă, iar grupul nostru de 40 de persoane, fiecare având alt ritm, este înșirat pe durata a 10-15 minute.

Piatra Mare
Spre Vf. Piatra Mare
Piatra Craiului & Masivul Postavarul_1
Munții Piatra Craiului & Masivul Postăvarul
Piatra Craiului & Masivul Postavarul_2
Masivul Postăvarul

La ieșirea din pădure luăm o mică pauză, iar cei de la Ikea se așteaptă pentru a se regrupa.

La iesirea din padure_Piatra Mare
Ieșirea din pădure spre Vf. Piatra Mare

Noi continuăm singuri și ajungem la Stâna de sub Piatra Scrisă (ora 13:10).
Din acest punct ni se deschid orizonturi frumoase asupra Pietrei Craiului, Munților Bucegi, Masivului Postăvarul și Munții Baiului.

Corina - Muntii Bucegi
Corina – Munții Bucegi și Munții Piatra Craiului
Muntii Bucegi_Piatra Craiului si Masivul Postavarul
Munții Bucegi, Munții Piatra Craiului și Masivul Postăvarul
Bogdan & Corina
Noi și Munții
Stana de sub Piatra Scrisa_1
Stâna de sub Piatra Scrisă (I)
Stana de sub Piatra Scrisa_2
Stâna de sub Piatra Scrisă (II)

Continuăm urcarea și întâlnim crucea studentei de la Conservator (Iuliana-Luana Sirghie) în vârstă de 21 de ani doborâtă de viscol și frig în noaptea de 02.11.1974.
De vremea din zilele noastre nu știu dacă are rost să vorbim. Soare arzător, cald și totuși ne aflam în a doua jumătate a lunii Octombrie.

Iuliana-Luana Sirghie
Iuliana-Luana Sirghie: 02.11.1974

cruce-rosiebanda-rosieDe la Stâna de sub Piatra Scrisă se intră pe marcaj cruce roșie până la intersecția cu bandă roșie ce duce spre Vf. Piatra Mare (1844 m).

Un ultim urcuș și apoi intrăm pe platou. Prindem avans față de grupul Ikea tocmai pentru a putea face fotografii singuri pe vârf.

Și în sfârșit am ajuns și pe Vf. Piatra Mare (ora 13:40).
Peisajele sunt extraordinare de pe vârf. Mai adaug față de cele de mai sus, deja văzute, Masivul Ciucaș și Orașul Brașov.

Brasov
Orașul Brașov
Corina - Vf. Piatra Mare
Corina pe Vf. Piatra Mare (1844 m)
Bogdan - Vf. Piatra Mare
Bogdan pe Vf. Piatra Mare (1844 m)

banda-rosieDe la Vf. Piatra Mare am început coborârea spre Cabana Piatra Mare (1630 m) pe marcaj bandă roșie.
Traseul de coborâre are loc printre stânci și pietre, apoi se continuă prin pădure până la Cabana Piatra Mare (ora 14:25).

Coborare spre Cabana Piatra Mare
Coborâre spre Cabana Piatra Mare
Stanci Piatra Mare
Stânci în Piatra Mare

Luăm masa în apropierea cabanei, avem probleme cu măgării ce își fac veacul prin acele locuri (vroiau să ne fure mâncarea), după care hotărâm să începem coborârea pe Drumul Familiar spre Timișu de Jos.

Magari la Cabana Piatra Mare
Măgărușul de la Cabana Piatra Mare

banda-rosieMarcajul pe care îl urmam pe această ultimă porțiune de coborâre de la Cabana Piatra Mare pe Drumul Familiar până în Timișu de Jos este bandă roșie.

Conform marcajelor coborârea se realiza în 2 ore și 30 minute.
Însă noi, alergați de fantomele amintirilor cu urși am coborât într-un timp record 1 oră și 15 minute.
Iar când să ieșim pe șosea și să ne ducem spre Gara Timișu de Jos trece prin fața noastră un tren personal. Un șir de înjurături. Următorul era în jurul orei 19, astfel că aveam de așteptat vreo 2 ore.
În drumul nostru spre gară am văzut într-o parcare un bărbat ce se pregătea să se urce în mașină. Ne-am dus la el și l-am rugat să ne lase și pe noi în Predeal.
Am ajuns în Predeal, am mâncat la același restaurant, apoi ne-am retras la pensiune.

Puteți vizualiza tura și pe Strava accesând următorul link: Masivul Piatra Mare: Timișu de Sus – Cascada Tamina – Stâna de sub Piatra Scrisă – Vf. Piatra Mare – Cabana Piatra Mare – Timișu de Jos

Statistici Strava Bogdan/Corina:
Distanță: 19.83 km / 20.15 km
Timp de mișcare: 4:48:59 / 4:51:15
Timp de mișcare + pauze: 7:08:57 / 7:09:22
Urcare: 1177 m / 1180 m
Pace: 14:34/km / 14:27/km
Calorii consumate: 1706 / 1189

Astfel în două zile am parcurs 40 de km de poteci montane, ne-am simțit bine, ne-am bucurat de soare, natură și vremea excelentă.
Vă încurajăm și pe voi să mergeți pe aceste trasee.
Ne vedem la următoarea tură și sperăm să avem parte tot de „Poteci Însorite„!

8 comentarii

Lasă un răspuns la Bogdan Ursei Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.