Plantele și florile otrăvitoare din munţii noștri


Sunt convins că de foarte multe ori ai mers printr-o poiană, ai străbătut o pajiște alpină și din plăcere sau joacă ai atins frunzele plantelor ce te înconjurau, ai rupt o floare ce ți se părea frumoasă. Însă mare atenție, printre plantele și florile inofensive pot există și plante, flori otrăvitoare ce creează neplăceri, mâncărimi sau iritații, iar unele pot fi chiar fatale.
În postarea de față am încercat să culeg informații utile cu privire la plantele și florile otrăvitoare din munții noștri. Cele scrise nu-mi aparțin, sunt doar culese și grupate într-o listă ce poate fi utilă și de care consider că ar trebui să știi și mai ales, să ții cont în drumețiile tale.

1. Veratrum album (steregoaie, stirigoaie)

Ordinul: Liliales
Familia: Melanthiaceae
Genul: Veratrum
Specia: Veratrum album

Descriere: Specie perenă care are în pământ un rizom tuberculiform. Tulpina aeriană ajunge până la 1,5 – 2 m înălțime și este foliată. Frunzele sunt mari, sesile, ovate. Florile albe-gălbui, sunt grupate într-o inflorescență mare, racemoasă, paniculiforma. Ele sunt hermafrodite, cele de sus fiind unisexuate, mascule. Fructul este o capsulă. Steregoaia este răspândită în fânețele și pășunile montane, alcătuind pâlcuri mai ales în jurul stânelor. Este plantă toxică deoarece conține alcaloidul numit veratrină. Extractul din rizomi are întrebuințări insecticide.

Informația a fost găsită pe www.putereaplantelor.com (fost site www.eplante.ro). Toate drepturile aparțin putereaplantelor.com.

macro-chip06-02
Veratrum album (steregoaie, stirigoaie)

Drepturile foto aparțin www.cameramm.ro (site închis), Mihai Moiceanu.

2. Vincetoxicum hirundinaria (iarba fiarelor)

Ordinul: Gentianales
Familia: Apocynaceae
Genul: Vincetoxicum
Specia: Vincetoxicum hirundinaria

Descriere: Este o plantă scundă, cu înălțimea mai mică de un metru, cu frunzele cordat-ovate, opuse, cele superioare purtând în axila lor florile mici, grupate corimbiform. Crește prin păduri și poieni, locuri pietroase. Este plantă meliferă, dar toxică.

Informația a fost găsită pe www.putereaplantelor.com (fost site www.eplante.ro). Toate drepturile aparțin putereaplantelor.com.

67
Vincetoxicum hirundinaria (iarba fiarelor)

Drepturile foto aparțin www.putereaplantelor.com (fost site www.eplante.ro).

3. Pulsatilla alpina (dedițel)

Ordinul: Ranunculales
Familia: Ranunculaceae
Genul: Pulsatilla
Specia: P. alpina

Descriere: Sisinelul de munte (altă denumire Dedițel) (Pulsatilla albă) este o plantă otrăvitoare din familia Ranunculaceae. Are tulpina păroasă de 100 – 200 mm. În vârful tulpinii se află o floare ridicată în sus, în formă de clopot la început și apoi se desface în formă de stea. Diametrul florii este de 30 – 60 mm și are cinci-șase sepale mari. Florile sunt păroase pe dinafară, colorate în alb pe interior și violet-albastru palid la exterior. Înflorește în lunile mai-iunie. După înflorire se formează un fruct păros sub forma unui smoc.
În România crește prin pășunile și locurile pietroase din Munții Carpați.

Informația a fost găsită pe Wikipedia. Toate drepturile aparțin Wikipedia.

pulsatilla_alpina_1
Pulsatilla alpina (dedițel)
pulsatilla_alpina_retezat
Pulsatilla alpina (dedițel)

Drepturile foto aparțin Wikipedia.

4. Colchicum autumnale (brândușa de toamnă)

Ordinul: Liliales
Familia: Colchicaceae
Genul: Colchicum
Specia: C. autumnale

Descriere: Plantă erbacee, toxică, înaltă de 10 – 13 cm, cu frunze mari alungite și flori liliachii, care înfloresc toamna. Fructul este o capsulă lungă care ajunge la maturitate în primăvara următoare, de culoare brună, ce se deschide prin trei valve și conține numeroase semințe. Brândușa de toamna, fiind una din cele mai toxice plante de la noi astfel încât intoxicația poate să survină nu numai ingerării de flori sau semințe, ci și în urma consumării laptelui de oi și capre care s-au hrănit cu frunzele acestei plante. De obicei vacile nu se ating de această plantă. În scopuri medicinale se utilizează doar semințele recoltate la deplina lor maturitate, acestea având o formă sferică cu diametrul de 1 – 2 mm, de culoare negricios-violacee, cu suprafața punctat reticulară, fără miros și cu un gust amar și iute. Capsulele se recoltează când au o culoare albă cu un început de brun spre vârf, în luna august.
În România crește pe câmp, pășuni.

Informația a fost găsită pe Wikipedia. Toate drepturile aparțin Wikipedia.

ro_sj_brandusa_de_toamna
Colchicum autumnale (brândușa de toamnă)

Drepturile foto aparțin Wikipedia.

5. Paris quadrifolia (dalac, aișor)

Ordinul: Liliales
Familia: Melanthiaceae
Genul: Paris
Specia: Paris quadrifolia

Descriere: Crește în pădurile de foioase, în pământ are un rizom de pe care pleacă o tulpină ce poartă obișnuit 4 frunze sesile și ovate, aparent verticilate. Floarea este tetrameră. Fructul este o bacă albăstruie. Dalacul este plantă toxică.

Informația a fost găsită pe www.putereaplantelor.com (fost site www.eplante.ro). Toate drepturile aparțin putereaplantelor.com.

295
Paris quadrifolia (dalac, aișor)

Drepturile foto aparțin www.putereaplantelor.com (fost site www.eplante.ro).

6. Anemone nemorosa (floare de paști)

Ordinul: Ranunculales
Familia: Ranunculaceae
Genul: Anemone
Specia: Anemone nemorosa

Descriere: Crește în tufișuri și pădurile de foioase (fag, stejar, etc.). Are în pământ un rizom, de pe care se dezvoltă o tulpină simplă cu 3 frunze sectate, bracteiforme, dispuse în verticil. Tulpina se termină obișnuit cu o floare, care are perigonul alb (în general 6 – 7 foliole). Este o plantă toxică.

Informația a fost găsită pe www.putereaplantelor.com (fost site www.eplante.ro). Toate drepturile aparțin putereaplantelor.com.

394
Anemone nemorosa (floare de paști)

Drepturile foto aparțin www.putereaplantelor.com (fost site www.eplante.ro).

7. Atropa belladonna (mătrăguna)

Ordinul: Solanales
Familia: Solanaceae
Genul: Atropa
Specia: A. belladonna

Descriere: Mătrăguna este o plantă vivace, înaltă de cca 50 – 170 cm, având în pământ un rizom gros, cilindric și ramificat, din care pornesc numeroase rădăcini, de culoare brun-deschis la exterior și albicioase la interior, lungi de 20 – 30 cm, uneori până la 100 cm. Ele sunt cărnoase și bifurcate la vârf.
Crește prin tăierile de păduri, mai ales în cele de fag, în locuri însorite. Este considerată ca o plantă nestabilă. Îndată ce lăstărișul pădurii o umbrește și-i împiedică dezvoltarea, mătrăguna dispare.
Mătrăguna este o plantă otrăvitoare, mâinile trebuie spălate bine după lucrul cu această plantă, resturile ei se vor îngropa sau arde. Atenție la copii să nu confunde fructele ei cu cireșele negre, deoarece produc otrăviri mortale.

Informația a fost găsită pe www.armonianaturii.ro. Toate drepturile aparțin armonianaturii.ro.

1024px-atropa_belladonna_prague_2011_2
Atropa belladonna (mătrăguna)

Drepturile foto aparțin Wikipedia.

8. Aconitum napellus (omagul)

Ordinul: Ranunculales
Familia: Ranunculaceae
Genul: Aconitum
Specia: A. anthora

Descriere: Omagul este una din cele mai otrăvitoare plante. La terminarea lucrului se vor spăla bine mâinile și fața, iar resturile rămase se vor îngropa sau arde. La manipulare se va purta mască din tifon la nas și gură. Fenomenele de intoxicație se manifestă prin senzația de anestezie a gurii și limbii, urmată de o stare de frig în tot corpul, vărsături, diaree, fenomene de paralizie, tulburări vizuale și auditive.
Crește prin locurile stâncoase din regiunea alpină la înălțimi de 1000 – 1200 m.

Informația a fost găsită pe www.armonianaturii.ro. Toate drepturile aparțin armonianaturii.ro.

55_omag_omagul
Aconitum napellus (omagul)

Drepturile foto aparțin www.armonianaturii.ro.

9. Helleborus purpurascens (spânzul)

Ordinul: Ranunculales
Familia: Ranunculaceae
Genul: Helleborus
Specia: Helleborus purpurascens

Descriere: Are sepale verzi, pe spate roșiatice, iar petalele sunt transformate în cornete nectarifere. Frunzele sunt palmat sectate; fructul format din folicule. Întreagă plantă este toxică. Crește prin păduri și înflorește primăvara timpuriu.

Informația a fost găsită pe www.putereaplantelor.com (fost site www.eplante.ro). Toate drepturile aparțin putereaplantelor.com.

391
Helleborus purpurascens (spânzul)

Drepturile foto aparțin www.putereaplantelor.com (fost site www.eplante.ro).

10. Daphne mezereum (tulichina lupului, piperul lupului)

Ordinul: Myrtales
Familia: Thymelaeaceae
Genul: Daphne
Specia: Daphne mezereum

Descriere: Plantă frutescentă, toxică, frecventă în pădurile din etajul montan și subalpin. Înflorește timpuriu, înainte de apariția frunzelor care sunt întregi și lanceolate. Florile de culoare roz sunt dispuse de-a lungul ramurilor. Fructele sunt bace roșii.

Informația a fost găsită pe www.putereaplantelor.com (fost site www.eplante.ro). Toate drepturile aparțin putereaplantelor.com.

495
Daphne mezereum (tulichina lupului, piperul lupului)

Drepturile foto aparțin www.putereaplantelor.com (fost site www.eplante.ro).

11. Chelidonium majus (rostopasca)

Ordinul: Papaverales
Familia: Papaveraceae
Genul: Chelidonium

Descriere: Este cunoscută și sub denumirea populară de iarba de negi sau negelariță, este o plantă erbacee ușor de recunoscut după latexul de culoare galbenă care în contact cu aerul se brunifică. Este o plantă comună. Crește pe lângă case, printre dărâmături și prin pădurile umbroase.
Sucul lăptos al plantei este foarte iritant pentru piele. Nu se va duce mâna la nas, ochi sau gură în timpul recoltării, iar la terminarea lucrului se vor spăla bine mâinile. Nu se supradozează, provoacă intoxicații.

Informația a fost găsită pe www.armonianaturii.ro si Wikipedia. Toate drepturile aparțin armonianaturii.ro si Wikipedia.

250px-stinkende_gouwe_bloem_en_knoppen_chelidonium_majus
Chelidonium majus (rostopasca)

Drepturile foto aparțin Wikipedia.

12. Delphinium consolida (nemțișor de câmp)

Ordinul: Ranunculales
Familia: Ranunculaceae
Genul: Consolida
Specia: Delphinium consolida

Descriere: Plantă anuală, foarte frecventă în semănături, mai ales de cereale. Are florile obișnuit violet-albastre, zigomorfe, grupate în racem. Zigomorfia provine în urma faptului că foliola superioară a perigonului este pintenată. Frunzele sunt penatsectate, cu foliolele filiforme. Gineceul este format dintr-un singur pistil, iar fructul este o folicuda. Semințele sunt toxice.
Crește și prin locuri necultivate din regiunea de câmpie până la munte.

Informația a fost găsită pe www.putereaplantelor.com (fost site www.eplante.ro). Toate drepturile aparțin putereaplantelor.com.

639px-consolida_regalis_030705
Delphinium consolida (nemțișor de câmp)

Drepturile foto aparțin Wikipedia.

Cam atât despre plantele și florile otrăvitoare din munții noștri. Probabil sunt mult mai multe, însă de acestea am auzit și pe unele chiar le-am zărit prin drumețiile mele.
Doresc să precizez încă o dată, informațiile nu-mi aparțin, nu sunt specialist, am scris doar din pasiune și respect pentru munte.

2 comentarii

  1. Cunosc toate aceste plante datorita locului meu de nastere (la poalele Calimanilor), iar oamenii locului foloseau unele dintre ele in scopuri medicinale, in special pentru animale.
    Oricum, foarte bine documentat!
    Felicitari!

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.