Masivul Piatra Craiului: Ziua 1: Zărneşti – Măgura – Bran – Moieciu – Moieciu de Jos – Măgura – Zărneşti; Ziua 2: Zărneşti – Cabana Curmătura – Prăpăstiile Zărneştilor – Zărneşti


18.06.2016
Am plecat din București cu personalul de 06:23, cu planul ca din Brașov să luăm un microbuz până în Zărnești. Doar că ajunși în Brașov ne-am combinat la un taxi cu alți doi munțomani, la prețul de 20 lei fiecare. Munțomanii urcau pe creastă, bineînțeles dacă vremea era de partea lor. Ploaia sau alte fenomene, furtună, fulgere sunt extrem de periculoase, mai ales pe creasta Pietrei Craiului.
De la autogara Zărnești ne-a luat cu mașina proprietarul pensiunii. Ne-am cazat la Pensiunea Doi Crai. De ce acolo? Pentru că este în apropiere de ieșirea pe traseele montane pe care doream să le parcurgem.
Recomand pensiunea. Este bine întreținută, curată, ai o mică bucătărie cu toate cele necesare pentru masă. În plus, poți alege să mănânci în interior sau în exterior, la fel, bine amenajat. La demisol ai chiar un loc răcoros de relaxare cu masă de biliard, darts.
Prima zi în Zărnești era doar de relaxare, am zis să ne obișnuim cu orașul, să ne facem cumpărăturile, apoi să avem 3 zile de trasee.
Astfel că am ieșit să mâncăm, am făcut cumpărături necesare pentru drumeția din următoarea zi și ne-am relaxat pe balcon, în aerul rece al serii de munte. Peisajul de mai jos este ceea ce vedeam noi atunci când stăteam pe balcon. În plan îndepărtat se pot vedea Munții Bucegi, iar în plan apropiat Culmea Măgurii, aparținând de Piatra Craiului.

20160618_112656
Culmea Măgurii și Munții Bucegi

19.06.2016
Ziua 1: Traseu Zărnești – Măgura – Bran – Moieciu – Moieciu de Jos – Măgura – Zărnești
Un traseu de anduranță, lung, fără grad de periculozitate, dar cu riscuri mari de a rătăci poteca, marcajul lipsește cu desăvârșire pe unele porțiuni. Pe mine m-a ajutat foarte mult în orientarea pe teren aplicația android Munții Noștri. Găsești mai multe detalii despre aplicațiile testate și folosite de către noi în călătorii aici.

banda-rosieDe la Pensiunea Doi Crai pornesc nenumărate marcaje turistice. Noi am urmat traseul marcat cu bandă roșie, ce ne-ar fi dus spre Vf. Prislopului. Pe traseu întâlnim pe partea dreaptă Cariera Baia de Piatră.

20160619_081443
Cariera Baia de Piatră

Ajunși la Fântâna lui Botorog, pur și simplu nu am găsit traseul, astfel că am hotărât să mergem spre Măgura, apoi să urmăm traseul cu direcția Bran.

triunghi-albastrubanda-rosieDe la Fântâna lui Botorog am continuat spre Măgura pe traseul marcat cu triunghi albastru/bandă roșie. Și în această zonă marcajul lipsea, însă am urmat marcajul de maraton de pe copaci și pietre.

Am ajuns și în Măgura.

20160619_082417
Fântâna lui Botorog

În Măgura am întâlnit un cuplu ce dorea să ajungă la fel ca noi, în Bran. După ce am schimbat câteva cuvinte, ne-am despărțit, ei mergând pe drumul forestier, noi însă alegând să mergem pe traseul de munte. Însă căutând traseul ce trebuia să urce, au venit iar la noi și ne-au întrebat dacă pot merge cu noi. Astfel că am pornit toți patru.
Creasta Pietrei Craiului se ridică impunătoare cu stânci și prăpăstii fără fund. Vremea era bună, cam cald, însă fiind protejați de cremă cu factor 50 nu ne făceam griji de arsuri.

20160619_095142
Măgura și Creasta Pietrei Craiului

triunghi-albastrubanda-rosieAșa cum am spus și la începutul acestei zile de traseu, marcajul lipsea, nu exista o potecă delimitată, ceea ce însemna că nu era o zonă foarte umblată. Marcajul existent doar pe hărți din Măgura și până în Bran: triunghi albastru/bandă roșie.
Peisajele sunt uimitoare, traseul nu este neapărat greu, ci de anduranță, lung. Prin pădurea umbroasă am întâlnit noroi, având în vedere că plouase cu o seară în urmă.

20160619_090943
Pe Culmea Măgurii (I)
20160619_092454
Pe Culmea Măgurii (II)
20160619_092457
Pe Culmea Măgurii (III)

Am ajuns în Bran, ne-am despărțit de cei doi, iar noi am continuat pe șoseaua ce face legătura cu Moieciu/Moieciu de Jos. Ne-am oprit lângă un râuleț unde am mâncat, apoi am pornit iar la drum.
Specific că din Măgura și până în Bran, pe traseul urmat de noi, nu am întâlnit niciun drumeț. Astfel că recomand atenție sporită la potecă și la eventualele animale sălbatice.
Am părăsit drumul european E574 pe partea dreaptă, pe Strada Zbârcioara, apoi pentru a nu merge pe șosea, am preferat să viram la dreapta pe lângă râul Măgura. Am intrat iar în munți, de fapt dealurile Giumanu, Codleanu, Mereni și Marinului. Căldura atinsese valori insuportabile, aveam noroc cu adierile timide ale vântului, ce ne mai răcoreau.

20160619_110126
Pe Culmea Măgurii (IV)
20160619_110324
Pe Culmea Măgurii (V)
20160619_111152
Pe Culmea Măgurii (VI)
20160619_121300
Pe Culmea Măgurii (VII)
20160619_122215
Pe Culmea Măgurii (VIII)
20160619_130629
Castelul Bran (Castelul lui Dracula)
20160619_151201
Spre dealurile Giumanu, Codleanu, Mereni și Marinului (I)
20160619_154517
Spre dealurile Giumanu, Codleanu, Mereni și Marinului (II)

Am ajuns iar în Măgura, am încercat să facem o coborâre prin altă parte decât pe cea care am urcat în Măgura, însă necunoscând munții și neavând posibilitatea de a coborî datorită zonei stâncoase, am făcut cale întoarsă pe același traseu pe unde am urcat.
Ne simțeam picioarele grele și dureroase. Sigur aveam bătături datorită căldurii și transpirației piciorului în bocanc.
Am ajuns în cele din urmă la pensiune. Un duș ne-a răcorit, apoi toată seara am petrecut-o la pensiune pentru a ne odihni și a fi pregătiți pentru următoarea zi.

Puteți vizualiza tura și pe Strava accesând următorul link: Zărnești – Măgura – Bran – Moieciu – Moieciu de Jos – Măgura – Zărnești

Statistici Strava Bogdan/Corina:
Distanță: 31.81 km / 32.08 km
Timp de mișcare: 7:29:26 / 7:36:40
Timp de mișcare + pauze: 9:27:28 / 9:27:28
Urcare: 1293 m/ 1312 m
Pace: 14:08/km / 14:14/km
Calorii consumate: 2932 / 1892

20.06.2016
Ziua 2: Traseu Zărnești – Cabana Curmătura – Prăpăstiile Zărneștilor – Zărnești
Având încă picioarele dureroase datorită bătăturilor din prima zi, am pornit pe cel de-al doilea traseu.

banda-rosieAm urmat același marcaj cu bandă roșie până la Fântâna lui Botorog, apoi am virat dreapta pe bandă galbenă spre Cabana Curmătura.
Traseul urcă abrupt prin pădure în prima parte, însă ne intrasem în ritm având în vedere distanța parcursă în urmă cu o zi.
Vremea era momentan plăcută, fiind dimineață, însă avea să se încălzească foarte rău.
Am trecut de Șaua Zănoaga, apoi de Poiana Zănoaga, intrând în ultima porțiune a traseului spre Cabana Curmătura.

20160620_094934
Spre Cabana Curmătura (I)
20160620_095624
Marcaj montan
20160620_102849
Spre Cabana Curmătura (II)
20160620_103644
Spre Cabana Curmătura (III)
20160620_110324
Spre Cabana Curmătura (IV)
20160620_110327
Spre Cabana Curmătura (V)

Porțiunea de traseu Poiana Zănoaga – Cabana Curmătura este parcursă printr-o pădure deasă și răcoroasă, exact de ceea ce aveam nevoie.
Ne apropiasem și mai mult de creasta Pietrei Craiului. De jos pare imposibil de străbătut.
Am ajuns la Cabana Curmătura, ne-am odihnit puțin, apoi am început coborârea pe marcaj triunghi galben.
Am trecut pe lângă o stână, apoi am intrat în pădure. Am întâlnit un nesimțit de cioban ce lovea cu o ghioagă un vițel care fugise. Prefer să nu comentez nimic din ceea ce am văzut.
Traseul urcă abrupt aproximativ 200 de metri, urmând apoi o coborâre abruptă, pe aceeași măsură a urcării.
Apoi am intrat pe un drum forestier ce ne-a coborât în Prăpăstiile Zărneștilor. Stânci și vârfuri semețe îmbrățișează traseul. Atenție la bucățile de piatră ce pot să se desprindă din stânci. Nouă ni s-a întâmplat să cadă o bucată de piatră din stâncă la câțiva metri mai în față.

20160620_123050
Prin Prăpăstiile Zărneștilor (I)
20160620_123055
Prin Prăpăstiile Zărneștilor (II)

Zona este extrem de umblată, grupuri întregi de vizitatori, cățărătorii sunt prezenți pe toți pereții de stâncă, fiind parcă un rai al alpinismului.
Bătăturile de la picioare erau din ce în ce mai dureroase și ne punea în pericol drumeția din cea de-a treia zi.
Am lăsat în urmă prăpăstiile și am intrat pe traseul ce ne duce pașii spre pensiune.

Puteți vizualiza tura și pe Strava accesând următorul link: Zărnești – Cabana Curmătura – Prăpăstiile Zărneștilor – Zărnești

Statistici Strava Bogdan/Corina:
Distanță: 21.53 km / 21.08 km
Timp de mișcare: 4:32:53 / 4:26:43
Timp de mișcare + pauze: 5:37:58 / 5:38:33
Urcare: 1266 m / 1182 m
Pace: 12:40/km / 12:39/km
Calorii consumate: 1985 / 1243

Am renunțat la drumeția din 21.06.2016. Durerile bătăturilor erau resimțite din plin, astfel că ne-am petrecut ziua lingandu-ne rănile.

În data de 22.06.2016 proprietarul pensiunii ne-a condus până la gara din Zărnești. I-am mulțumit pentru amabilitate, apoi am luat un tren până în Brașov, apoi un altul până în București.

Astfel am făcut „cunoștință” cu Piatra Craiului, stâncile, dealurile, pădurile și frumusețile locului.
Ne vom întoarce în Piatra Craiului, mai avem multe de văzut și la fel de multe poteci de străbătut.

2 comentarii

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.