Corina – al doilea autor al "Potecilor însorite"


Buna si bine v-am gasit!
Ma numesc Corina si doresc sa impartasesc cu voi prin intermediul acestui blog pasiunea mea pentru munte, drumetii, expeditii si calatorii.
De aproximativ un an de zile, am inceput sa merg pe munte, in drumetii.

20160619_081148

Prima mea intalnire cu muntele nu a fost prea prietenoasa, iar genunchiul meu stang a avut de suferit, asa cum urmeaza sa va povestesc in randurile urmatoare. Bineinteles ca aceast accident nefericit nu m-a facut sa renunt, ba din contra m-a ambitionat sa merg mai departe si sa strabat cat mai multe poteci ale muntelui (coclauri, cum ii place lui Bogdan sa glumeasca).

Am inceput sa gust din mers placerea drumetiilor pe munte, recunosc ca pana acum un an, nu am mai urcat pe munte ca un adevarat muntoman, ci doar am avut si eu mici tentative de „a ajunge cat mai sus” folosind telecabina sau alte mijloace de transport pe cablu, ca orice „pantofar”. Nu stiam ce presupune echipamentul adecvat drumetiilor, nu stiam ce este acela un traseu si cum se urmareste, le mai vazusem accidental din masina sau in plimbarile prin statiuni, dar niciodata nu am urmat un traseu.

Dornica de aceasta noua experienta am inceput sa ma documentez, sa citesc despre ce presupune o drumetie si bineinteles am facut cunostinta si cu emotia de a achizitona echipamentul necesar. Dupa o „scurta” sesiune de shopping impreuna cu un cunoscator al muntelui, am reusit sa imi achizitionez ghetele si hainele necesare, mai putin betele de trekking si rucsacul.

Urma sa vina data de 1 Mai si aveam un weekend prelungit, timp destul pentru o scurta plimbare la munte, in plus se anunta si vreme favorabila pentru iesirile in aer liber. Asa ca mi-am luat inima in dinti si am decis ca este o zi perfecta pentru prima mea drumetie, mai ales ca aveam si echipamentul potrivit.
Traseul stabilit a fost Sinaia – Cota 1400 – Cota 2000 – Babele – retur, un traseu frumos, citisem eu pe net.
M-am trezit cu noaptea in cap, de fapt nici nu am putut sa dorm prea bine de emotiile ce ma incercau.
Si am plecat la munte, cu personalul 3001 ce pleaca din Bucuresti la ora 06:23, asa cum a mai scris si Bogdan in nenumarate randuri. In tren o multime de oameni, noroc ca m-am trezit devreme si aveam biletul luat, astfel am reusit sa ocup un loc la fereastra, pentru ca dupa aceea trenul s-a aglomerat sau mai bine zis s-a supraaglomerat. Erau oameni care stateau chiar si pe scarile vagonului, recunosc ca nu am mai vazut atat de multa lume intr-un tren.
La ora 09:59 am ajuns in Sinaia, locul de unde incepea traseul, primul meu traseu montan. Bineinteles ca m-au epuizat scarile de la iesirea din gara si cele dinaintea padurii, la baza careia incepe traseul, dar imi spuneam mereu ca pot si primeam incurajari de la partenerul de drum, care cunostea traseul, ca acea portiune este una grea, ceea ce urmeaza este „floare la ureche”.
Incantata de peisajele ce ma inconjurau, de ciripitul pasarilor, de aerul rece, puternic si curat de munte, am inceput sa urc. La inceput a fost greu, oboseam, ma opream des pentru pauze, rucsacul era greu, plamanii mei nu erau obisnuiti cu efortul si nevoia de aer imi ingreuna urcusul, dar dorinta de a merge mai departe si incantata de ceea ce vedeam, am continuat. Cu urcusuri si coborasuri de ritm, am reusit sa ajung la Cota 1400. Recunosc ca eram mandra de mine si bineinteles de echipamentul meu de munte cand vedeam oamenii ce coborau din telecabina sau pe cei care urcasera cu masina. Aveam un sentiment pe care nu il pot descrie si pe care nu l-am mai simtit niciodata, as putea spune, implinire.
Am continuat sa urc, uneori simteam ca picioarele nu ma mai tin si puterile ma lasa, dar ma incurajam de fiecare data si dorinta de a continua ma facea sa nu mai simt atat de mult oboseala.
Pe masura ce urcam incepea sa isi faca aparitia tot mai des petice de zapada, la inceput mai mici, iar pe masura ce altitudinea crestea, din ce in ce mai mari. Am inceput sa merg mai incet si mai atent pentru ca portiunile de zapada erau periculoase, putand sa aluneci la cel mai mic pas gresit. Pentru ca zapada era din ce in ce mai adanca si acoperea traseul, iar vremea nu mai era atat de prietenoasa, am decis sa ne intoarcem. Decizia de a ne intoarce a fost cea mai buna alegere.
La intoarcere de la Cota 1400, am ales sa coboram prin Poiana Stanii Regale. Un traseu usor, ce iti ofera peisaje superbe asupra orasului Sinaia, acum spun usor pentru ca atunci mi s-a parut ca a fost unul foarte greu. Lipsa mea de experienta in mersul pe munte si-a spus cuvantul si cand am coborat, nu stiu cum am calcat si am facut entorsa la genunchi. O durere cumplita simteam si abia mai puteam sa cobor, strangeam din dinti si continuam sa merg, iar in gand imi spuneam ca nu voi mai calca niciodata pe munte.
La coborare nu am putut sa ma mai bucur de frumusetea padurii si a muntelui, simteam doar durerea de picior la fiecare pas. Cu greu am reusit sa ajung in Sinaia.

Am luat personalul 3010 care era la fel de aglomerat ca dimineata la venire, doar ca de aceasta data nu am mai avut norocul sa ocup loc pe scaun. Si totusi pentru ca nu mai rezistam in picioare datorita durerii de genunchi, am pus fundul pe grilajul unde sunt puse bagajele si am stat acolo pana in Bucuresti, asemenea unei gainuse de munte.
Bineinteles ca Bogdan s-a amuzat copios pe seama mea, chiar si acum cand scriu, insa eu spun ca m-am descurcat pe munte, dar si in tren.

Cam atat despre prima mea experienta pe munte, una frumoasa si dureroasa pentru mine, dar care m-a facut sa imi doresc sa cunosc mai multe poteci si frumuseti ale muntelui.

Anunțuri

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s