Masivul Ciucaș: Traseu pentru două zile: Ziua 1: Cheia – Cabana Muntele Roșu – Izvorul Nicolae Ioan – Cabana Ciucaș – Vf. Ciucaș – Ziua 2: Cabana Ciucaș – Izvorul Nicolae Ioan – Valea Berii – Cheia


Am stat prea mult prin București, așa că ne-am spus că e timpul să plecăm iar pe munte, prima drumeție pe anul 2016.
16.01.2016, ora 06:30, în microbuzul spre Cheia, spre Masivul Ciucaș, cu tot cu codul lor portocaliu de zăpadă, viscol puternic și vânt de până la 80 km pe crestele înalte ale munților.
Pentru cei care vor să ajungă în Cheia, microbuzul pleacă din Autogara IDM Basarab Kennedy. Mai multe detalii cu privire la orar (nu știu dacă este actualizat) poți să găsești pe www.autogări.ro.

Itinerarul pregătit pentru cele două zile de traseu:
Ziua 1: Cheia (900 m) – Cabana Muntele Roșu (1260 m) – Izvorul Nicolae Ioan (1350 m) – Cabana Ciucaș (1595 m) – Vf. Ciucaș (1954 m)
Ziua 2: Cabana Ciucaș (1595 m) – Izvorul Nicolae Ioan (1350 m) – Valea Berii – Cheia (900 m)

În microbuz mai erau patru băieți care ne-am dat seama că vor merge în Cheia, doi cu plăci de snowboard și încă doi echipați pentru drumeție.
Cei cu drumeția s-au lăudat aproape tot drumul cu echipamentul pe care cred că nu-l aveau, pioleți, colțari. După ceea ce spuneau, mai să crezi că ai nevoie de colțari și în Cheia. Niște lăudăroși care s-au oprit la Cabana Muntele Roșu și culmea, nu au avut nevoie de colțari sau pioleți.

Mai aveam aproximativ 30 de minute până în localitatea Cheia. Ajungând pe zona de serpentine, am început să mă simt rău, nu prea se întâmplă asta, însă se pare că trecerea timpului a sensibilizat și mai mult stomacul și așa cu probleme. I-am spus șoferului să oprească 2-3 minute pentru a lua o gură de aer, eram palid și simțeam că o să leșin. Am coborât și am început să mă simt un pic mai bine. La urcarea în microbuz, l-am rugat pe șofer să deschidă geamul și am rămas lângă ușa microbuzului până am ajuns în Cheia.
La coborâre unul din cei doi băieți drumeți a vomitat, tot datorită serpentinelor și a vitezei mari cu care aborda șoferul curbele.

banda-galbenaȘi astfel la ora 09:00 eram deja pe traseul spre Cabana Muntele Roșu. Traseul începe din locul unde oprește microbuzul și este marcat cu bandă galbenă. Mai exact, de la oprirea microbuzului mergi în stânga până în apropiere de Hotel Zăganu. De acolo urmezi drumul pietruit și marcajul.
Vremea era bună, nu ningea, zăpada lipsea cu desăvârșire la altitudinea de 920 m, puțin geruleț, însă perfect de o drumeție.
Am început urcușul. Nu se urcă abrupt, noi am simțit această porțiune de traseu ca fiind o plimbare prin pădure.
Mi-a sunat telefonul, erau cei de la Salvamont Prahova. Cu o seară înainte le-am scris pe site un mesaj prin care îi anunțam că vreau să abordez Vf. Ciucaș și îi întrebasem de periculozitatea traseului având în vedere codul portocaliu. Și incredibil, așa cum spuneam, au sunat. Am discutat cu un băiat, m-a întrebat de echipament, apoi pe unde urc spre Cabana Ciucaș – Vf. Ciucaș. Cu privire la traseu mi-a spus că nu este periculos, însă să am grijă la gheața ce s-a format pe potecă datorită înghețului și dezghețului repetat, iar dacă este viscol și nori de joasă altitudine, să nu risc, mai ales pentru că marcajul nu este foarte vizibil. A făcut și o glumă mai neagră la finalul discuției, că speră să nu ne auzim, asta însemnând că am trecut cu bine traseul.

La ora 10:10 eram la Cabana Muntele Roșu.
În apropiere găsești și celebra Stație Seismică de pe Muntele Roșu, celebră pentru măsurătorile seismice în caz de cutremur.
Am făcut câteva poze, apoi la drum spre următoarea etapă a traseului.

banda-galbenaPorțiunea de traseu dintre Cabana Muntele Roșu și Izvorul Nicolae Ioan este marcată tot cu bandă galbenă.
La intrarea pe traseu se urcă ușor, apoi se coboară aproximativ 200-250 de metri. Poteca prezenta ușoare porțiuni înghețate, însă abordată cu atenție nu prezenta un pericol extraordinar. Zăpada era mai des întâlnită și pe suprafețe mai întinse.
Ne-am întâlnit și cu un grup de 4 persoane (soț, soție, un moș și un puștan) ce intră în categoria de comportament, așa NU. De ce spun asta? Pentru că erau acel gen atotștiutori, iar mie îmi plac oamenii serioși ce nu se laudă la fiecare cuvânt. Nu intru în prea multe detalii, însă m-au ajutat să-mi corectez parazăpezile, eu le purtam cu curelușele în interior, însă corect e cu ele spre exterior pentru a nu te agăța și împiedica.

Până la Izvorul Nicolae Ioan se urcă aproximativ 100 m, iar la ora 11:20 eram acolo.
Mai multe detalii despre izvor și cine a fost Nicolae Ioan am găsit aici.

crucea-albastraDe la Izvorul Nicolae Ioan, marcajul se modifică în cruce albastră, iar traseul urcă abrupt pe un drum forestier până la Cabana Ciucaș.
Am spus că se urcă, și da, se urcă bine, o înclinație de aproximativ 20 de grade până la cabană.
Am fost depășiți de un grup de aproximativ 25 de persoane, care din ce am înțeles aveau cursuri de prindere în piolet și alte metode de salvare în caz de pericol.
Am ajuns la cabană la ora 12:05, traseul întreg fiind efectuat în 3 ore.

20160116_115609
Spre Cabana Ciucaș

Vremea nu se prezenta în condiții foarte bune. Ceață, nori joși, ger și un vânt tăios, doar eram la 1595 m.
Ne-am cazat și ne-am odihnit puțin. Nu aveam de gând să urcăm în aceeași zi pe Vârful Ciucaș, însă doream să mai facem o tură prin împrejurimi.

Cabana Ciucaș este de calitate superioară. Nici nu-i putem spune cabană, ci o mică pensiune, moșie în stil rustic. Camere mari, curate, extrem de bine încălzite, izolate. Intrarea în cabană se face printr-o ușa în formă de putină. În sala de mese, pe pereți sunt agățate tot felul de animale împăiate.
Cei care înnoptează la această cabană să nu uite că micul dejun este inclus în prețul de cazare. Poți lua micul dejun între orele 8 și 10. La micul dejun poți alege între 5-6 opțiuni de mâncare, o opțiune având o valoare de 15.00 lei. Mai multe detalii găsești pe www.cabana-vârful-ciucaș.ro.

20160116_120646
La Cabana Ciucaș (I)
20160116_120653
La Cabana Ciucaș (II)
20160116_120703
La Cabana Ciucaș (III)
20160116_142113
La Cabana Ciucaș (IV)
20160116_142119
La Cabana Ciucaș (V)

Pe la ora 14:40, văzând că ceața s-a mai ridicat, am zis să încercăm în această zi vârful, neștiind cât de portocaliu o să fie codul anunțat de meteorologi în următoarea zi.
Până pe Vârful Ciucaș erau cam 2 ore.
Ne-am luat bețele de trekking și la drum. Astfel ne-am testat și noile încălțări, rezistența lor la zăpadă, gheață și tot echipamentul la condiții de iarnă.

banda-rosiePână pe Vârful Ciucaș se urmează marcajul cu bandă roșie.
Traseul pornește din spatele cabanei și urmează Muntele Chirușca, se urcă spre Șaua Tigăilor, apoi dreapta spre o formațiune de stânci spectaculoase, Babele la Sfat, urmând un ultim urcuș abrupt ce atinge Vf. Ciucaș. Cam aceasta este descrierea traseului pe scurt, nimic periculos.
Pe parcurs ne-am întâlnit cu grupul ce ținea cursuri cu pioletul în mână, apoi cu alte câteva grupuri ce deja se întorceau din zona vârfului, nu aveam de unde să știm dacă au ajuns sau nu. Oricum era deja ora 15 și ceva, ceea ce însemna că nu mai era mult până începea să se însereze, iar cei ce aveau cazare se retrăgeau spre cabană.
Traseul este deosebit de frumos, zăpada albă, formele brazilor albi, înghețați, vântul, uneori tăios, ce reușește prin puterea lui să modeleze zăpada abia depusă și să ascundă urmele pașilor în doar câteva minute, fiind un dușman al drumețului, mai ales că marcajul era ascuns ochiului de cele mai multe ori. Stânci spectaculoase, forme definite de intemperii în mii sau poate milioane de ani, noi ne ducem pe altă lume de alte milioane de ori, iar ele pot rămâne la fel, un proces de lungă durată.

20160116_144739
Spre Vf. Ciucaș (I)
20160116_144745
Spre Vf. Ciucaș (II)
20160116_144816
Spre Vf. Ciucaș (III)
20160116_144820
Spre Vf. Ciucaș (IV)
20160116_160834
Marcaje montane (II)

Însă totul nu a decurs exact cum am stabilit, iar după un urcuș abrupt, am văzut un ultim marcaj, un stâlp ce i se putea zări doar plăcuța. Vă imaginați că un asemenea stâlp are aproximativ 2 metri înălțime, acoperit de aproape 2 metri de zăpadă, o cantitate impresionantă. De acolo urmele pașilor începeau să lipsească, iar poteca nu mai era vizibilă, ceea ce înseamna că nu mulți au continuat traseul. Am dat câteva ocoale, am tot încercat să găsim o urmă de traseu, însă șansele erau slabe, ceața era și mai deasă odată cu altitudinea, norii de joasă altitudine erau și ei prezenți, iar viscolul și rafalele de vânt duceau vizibilitatea spre zero.
Am făcut cale întoarsă, cu părere de rău, dezamăgiți, dar întregi. Ne-am spus că trebuie să ne întoarcem aici în condiții de vreme mai prielnice.
La ora 16:45 eram înapoi la cabană.

La ora 20 intra în vigoare codul portocaliu de viscol, iar peste noapte din curiozitate, m-am trezit și m-am uitat pe geam, ningea și sufla un vânt năprasnic.

20160116_201750
Cod portocaliu de viscol în Ciucaș

În următoarea zi, ne-am trezit și am fugit la micul dejun, cabana era plină, iar dacă întârziam prea mult, riscam să nu mai prindem loc la mese.
Am mâncat, apoi am urcat în cameră și am urmărit știrile. România era deja paralizată de viscol, drumuri blocate, oameni blocați în nămeți, utilaje ce nu făceau față urgiei, veșnicile probleme ale României…vremea ne ia mereu prin surprindere…

Ne-am pregătit rucsacii, iar la ora 09:40 am început coborârea spre Cheia, cu un grăunte de teamă în suflet cu privire la modalitatea de plecare din Cheia spre București.
Afară, în spațiu expus, era un viscol de nu vedeai la 10 metri în fața ta, iar rafalele puternice de vânt te împingeau cu putere. Chiar era cod portocaliu.

După o noapte de ninsoare, stratul de zăpadă din împrejurimi ajungea aproape de genunchi. Un mic tractoraș încerca să curețe drumeagul ce coboară spre Valea Berii, însă nu reușea să facă față, ce curăța acum, era acoperit la loc în următoarele maxim 30 de minute.

20160117_095053
Spre Valea Berii (I)

crucea-albastraTraseul de coborâre până în Cheia este marcat cu cruce albastră. Este ușor de parcurs, o plimbare prin pădurea zăpezilor căutând-o pe Crăiasa Zăpezii.

După ce am părăsit zona expusă a cabanei și ne-am afundat în pădure, rafalele vântului s-au domolit semnificativ. Doar în poienițe sau deschizături își mai făceau simțită prezența asemenea unor zmei urlători. În rest era zăpadă până la genunchi și ninsoare ca-n povești.

La ora 10:05 am ajuns la Izvorul Nicolae Ioan. Nu ne-am mai oprit să ne aprovizionăm cu apă, aveam o sticlă de 0.5 litri, destul pentru această coborâre.

Fiind prima dată pe acest traseu, putem spune că am avut noroc pentru că în urmă cu vreo oră jumătate, două persoane și un câine au trecut prin zăpadă, iar atunci când nu eram siguri de traseu le urmăream pașii prin zăpadă.
La ora 11:00 am părăsit Valea Berii.

20160117_094256
Corina în cod portocaliu de viscol
20160117_094656
Spre Valea Berii (II)
20160117_094702
Spre Valea Berii (III)
20160117_094707
Spre Valea Berii (IV)
20160117_095047
Spre Valea Berii (V)
20160117_101239
Spre Valea Berii (VI)
20160117_102624
Spre Valea Berii (VII)
20160117_104301
Spre Valea Berii (VIII)
20160117_104253
Spre Valea Berii (IX)

Am pornit pe șoseaua ce leagă Valea Berii de Cheia, însă nu aveam de gând să mergem pe șosea, așa că am hotărât să urmăm drumul forestier Babeșu marcat cu bandă albastră, însă l-am ratat o dată, astfel că ne-am zis să mergem pe triunghiul albastru spre Cheia, pe albia râului Cheița. După ce am coborât aproximativ 15 minute, am ajuns într-o zonă unde traseul traversa râul, însă nu era momentul de a încerca sărituri și mai ales să ne udăm la picioare sau mai grav, să facem baie în râu. Astfel că am făcut cale întoarsă. Ajunși iar pe traseul cu bandă albastră realizez că de fapt urcă spre Pasul Bratocea, ceea ce înseamnă că într-un final am avut noroc că am ratat traseul pentru că urmându-l nu făceam decât să ne îndepărtăm de Cheia. Am renunțat în cele din urmă la orice traseu prin pădure și am continuat pe șosea, 7 kilometri până în Cheia. Toată această plimbare și ratare a traseelor ne-au costat o oră și 10 minute.
Învățătura în această încurcătură?
Urmărește cu atenție harta!
La ora 13:30 am ajuns în Cheia. Am coborât în 3 ore și 50 minute.

Cum ajungem în București? Știam că drumul nu era închis, însă am aflat că microbuzul pleca din Cheia în jur de ora 17, iar ceasul era abia 13. Riscam să ne transformăm în sloi de gheață, mai ales că mergând, am transpirat, iar stând în loc începea să ne cuprindă frigul.
Hai la ocazie! Și culmea, prima mașină la care am făcut cu mâna să oprească a și oprit. O familie, soț, soție și un copilandru. Ne-au spus că merg până în Ploiești. Am zis la fix pentru că luam un tren din Ploiești Vest.
Am ajuns în Ploiești, nu ne-au acceptat banii. Am fugit la tren, însă avea întârziere vreo 20 de minute, doar 20 în comparație cu alte trenuri cu 240 de minute întârziere…
Și ca treaba să fie completă, cu vreo 200 de metri înainte de Gara Basarab, am sărit din tren (nu din mers, ci staționat) și am mers pe calea ferată, oricum nu avea de gând să plece prea curând din acel loc, asta după ce mai staționase în alte 3-4 locuri câte 10-15 minute.

Cam atât pentru această tură!
Să aveți parte de poteci fără gheață!

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.