Munţii Bucegi: Traseu pentru 2 zile: Ziua 1: Bușteni – Poiana Văii Cerbului – Valea Cerbului – (retur Poiana Văii Cerbului) – Poiana Pichetul Roșu – Cabana Poiana Izvoarelor; Ziua 2: Cabana Poiana Izvoarelor – Cabana Gura Diham – Bușteni


21.11.2015
Era cam ultima ocazie pe anul 2015 de a urca pe un munte fără zăpadă (sau cel puțin așa speram să fie).
Deși la meteo au anunțat vreme rece, cu ploi, iar la munte chiar ninsori cu depuneri de strat, ne-am spus că se merită să riscăm o tură, doar nu o fi zăpadă până la gât.

Traseul stabilit:
– ziua 1: Bușteni (885 m) – Poiana Văii Cerbului (1320 m) – Valea Cerbului – Vf. Omu (2505 m) – Vila Octavian (locul de dormit)
– ziua 2: Vila Octavian – Cabana Padina (1525 m) – Șaua Lăptici (1830 m) – apoi prin apropiere de Colții lui Barbeș – La Cetate – Cota 1400 – Sinaia (800 m)

Pentru prima zi avem în față un traseu de anduranță, urcare și iar urcare spre cel mai înalt vârf din Bucegi – Vf. Omu.
Să acorzi o atenție sporită pe acest traseu în caz de vreme rea (ceață, ploaie). Iarna este interzis. Da? Pentru cel care ascultă și înțelege riscul la care se supune!

La ora 09:10 eram în Bușteni. Ne-am rupt imediat de grupurile de munțomani și am pornit cu avânt pe traseu.

banda-galbenaTraseul marcat cu bandă galbenă începe din Gara Bușteni și continuă spre Gura Diham, de fapt tot traseul până la Omu este marcat cu aceeași bandă galbenă. Mai multe detalii despre această porțiune de traseu găsești și în postarea Munţii Bucegi: Traseu pentru o zi: Bușteni – Cabana Gura Diham – Cabana Poiana Izvoarelor – Poiana Pichetul Roșu – Cabana Diham – Şaua Baiului – Azuga.

În apropiere de Gura Diham, traseul marcat cu bandă galbenă virează la stânga și intră în pădure prin Plaiul Fânului. De la intrarea în pădure se pot observa defrișări masive, probabil sub motivul că acei copaci tăiați sunt bătrâni, bolnavi sau uscați. Bineînțeles că nu doar pădurea are de suferit în urma acestor defrișări masive, ci și traseele montane, care sincer nu mai sunt trasee, ci niște șanțuri adânci create de roțile tractoarelor și a altor vehicule ce străbat pădurile. Uimitor? Deloc, suntem în România, țara unde se fură ca în codru, iar totul se realizează cu acordul tuturor autorităților.

Să revenim la traseu. Urcă abrupt, antrenant, îți pune la încercare mușchii picioarelor și rezistența fizică și psihică.
Vremea plăcută pentru această zi de 21 noiembrie, nici prea rece, însă nici foarte cald, însă mersul alert te face să renunți la jacheta de ploaie. Eram îmbrăcat cu pantaloni, un tricou și nelipsita bluză de polar.
Pe această porțiune de traseu ne-am întâlnit cu o singură persoană, un băiat, ce cobora aproape alergând. Ne-am spus: Ce ușor e la vale!

Am văzut în partea dreaptă Cabana Poiana Izvoarelor (culmea a fost că aveam să ne ducem spre ea, însă mai avem până ajungem acolo), ceea ce însemna că eram în apropiere de Poiana Văii Cerbului. Mi-am uitat acasă carnețelul în care îmi notez timpii, astfel că nu am prea ținut cont de ei.

Ajunși la Poiana Văii Cerbului am fotografiat marcajele spre Valea Cerbului – Vf. Omu.
Pe site-ul Cabanei Omu (http://www.cabana-omu.ro) este scrisă următoarea specificație: „Cabana Omu este închisă până în Mai/Iunie 2016.” Și dacă îmi amintesc bine în Poiana Coștilei era un astfel de marcaj, pe care scria că în perioada 01.11 – 30.04Cabana Omu este ÎNCHISĂ, iar acest traseu INTERZIS. Noi totuși am riscat cu speranța că nu o să fie atât de multă zăpadă.
Ce nu am înțeles: De ce pe indicatoare sunt scriși timpi diferiți?

Traseul continuă să urce, stâncile își fac apariția, pietre și bucăți mari de stâncă ce te chinuie și te storc de puteri la fiecare pas. Ne-au ajuns din urmă 3 băieți, pe care i-am văzut și în tren. Am schimbat câteva cuvinte cu ei, spuneau că vor să ajungă pe Omu, ca apoi să coboare pe Bucșoiu – La Prepeleac – Bușteni, fapt ce nu avea să se întâmple. În imediata lor apropiere, am mai întâlnit un grup de drumeți, format din: o fată, doi băieți și un cățel, la fel nici ei nu aveau să ducă până la capăt acest traseu. Asemenea și noi.

Cu cât înaintam, ne apropiam de un val de ceață și nori ce coborau pe Valea Cerbului, întunecând totul în jurul lor.
Marcajul este vizibil atât timp cât nu este ceață. Pe ceață, banda galbenă este aproape invizibilă.
Un singur sfat am să-ți ofer cu privire la traseul de acum: atenție la porțiunea în care traversezi o zonă asemănătoare cu un râu secat, plin de stânci, asta după ce ai mers pe o porțiune îngustă de potecă, având în partea ta dreaptă un zid de stâncă, deși marcajul cu bandă galbenă apare în fața ta, te sfătuiesc să continui să urci în partea stângă, până ajungi la o potecă, astfel eviți în a urca abrupt pe un traseu stâncos și greu. Noi nu am știut această opțiune și am urcat abrupt luând în față toate stâncile și îngreunând astfel ascensiunea și mărind timpul petrecut pe traseu.

Și astfel am intrat în ceață, odată cu ceața a început și ploaia, apoi ca treaba să fie completă hai și cu lapoviță. Grupul doi, s-a oprit înainte de a intra în această ceață deasă. În mod normal în acest punct și traseul nostru trebuia să se încheie, iar înțelegând riscul la care ne-am fi supus, trebuia să ne întoarcem. Însă nu ne-am întors. Motivele? Poate pentru că ne doream prea mult să ducem la bun sfârșit acest traseu, poate pentru că nu voiam să renunțăm ținând cont că cei 3 au continuat să urce. Nu știu. Vântul începea să se simtă cu acei 100 de kilometri de care spuneau cei de la meteo cu o seară înainte. Odată cu urcatul în altitudine traseul devenea mai greu, marcajul era aproape imposibil de urmărit, ceața era atât de deasă încât nu reușeai să vezi la 5 metri în față, iar cea mai periculoasă era pojghița de gheață ce acoperea poteca. Cei trei băieți pe care i-am întâlnit prima dată, se întorceau, se recunoșteau înfrânți. Adevărul era că vântul aproape te dărâma, ceața, norii și iar vântul ce viscolea zăpada, însemnau un singur lucru, stop și rapid cale întoarsă. Însă nu am renunțat. Am mai mers cale de vreo 15-20 minute, deși în mine apăruse un fir de teamă și îndoială. Am ajuns într-un punct unde nu am mai văzut și nici găsit traseul. Mai aveam aproximativ 40 de minute, după calculele mele, până în vârf. Și ce făceam de acolo? Dacă traseul pe care voiam să-l urmăm era la fel de greu și mai ales periculos din cauza vremii? Nu mai doream să riscăm și astfel că am făcut și noi cale întoarsă. Era ora 14:10. Și totuși avea să se dovedească a fi o decizie tardivă.

Și acum pe coborâre, așa cum spuneam era ora 14, extrem de târziu, încă nu ne făceam griji pentru ceas, ci ne doream să ieșim cât mai rapid din acest amalgam periculos de fenomene ale naturii, vânt puternic, ceață, gheață, zăpadă, ploaie, lapoviță. Pe coborâre am avut vreo 3-4 alunecări extrem de periculoase. Am reușit să ieșim în cele din urmă din acea zonă periculoasă. Era atât de ciudat, ceața înainta atât de greu spre oraș, însă la nici 300 de metri mai sus, era dezlănțuit iadul. I-am putut observa și pe cei 3 băieți, grupul doi nu era de văzut, probabil erau deja în oraș. Și am coborât și tot coborât, pe traseu mâncasem doar o banană și câțiva biscuiți.

triunghi-rosuLa ora 16:10 eram în Poiana Văii Cerbului. Ne făcusem planul să mergem spre Cabana Poiana Izvoarelor, traseu marcat cu triunghi roșu, nu voiam să coborâm acum de pe munte. Problema era că începuse să se întunece, pădurea întunecoasă și zona sălbatică, unde se știe că este străbătută de urși, îmi dădeau un purice de teamă în suflet. Și am început să tragem mai tare pe traseu. Ne-am întâlnit cu un tip de aproximativ 40 de ani ce avea la gât un fluier, mergea singur, cobora în Bușteni. L-am întrebat cât mai avem de mers până la Pichetul Roșu și ne-a răspuns că aproximativ o oră și 15 minute. De fapt știam și noi cât este de mers până la Pichet, dar parcă voiam să aud altceva. Am calculat rapid, o oră și 15 minute până la Pichetul Roșu plus încă 30 de minute până la Poiana Izvoarelor, o oră și 45 minute. Fiind deja 16:10, asta însemna că ajungeam în jur de ora 18 la Poiana Izvoarelor, adică afară era deja beznă. Oboseala își făcea simțită prezența, faptul că nu am mâncat. Am scos frontalele pentru a ne lumina drumul și a vedea marcajul și am tras de noi cât am putut. Ne-am oprit și am mâncat un baton de ciocolată, apoi la drum, simțeam cum mă prăbușesc din cauza durerii de stomac în combinație cu efortul. Traseul urcă și coboară, iar după ultima coborâre abruptă (în apropiere de Poiana cu Urzici) a început ploaia. Ploaia a coincis și cu intrarea într-o zonă unde pădurea este foarte deasă și periculoasă. Știam că pe timp de zi, reușisem să rătăcesc traseul în această zonă. Așa s-a întâmplat și acum. Exact de asta mai aveam nevoie. Am căutat cu atenție pe copaci marcajul, eram atent și la zgomotele din jurul meu, speram ca ploaia să țină departe orice sălbăticiune. Căutând marcajul, am dat peste un rahat de urs. Am scos telefonul, gata să sun la Salvamont, însă internetul nu-mi funcționa pentru a căuta numărul de telefon. Aveam să aflu mai târziu că numărul de telefon este simplu, însă în agitația și teama mea nu am reușit să realizez: 0Salvamont, adică 0725826668. Am simțit deodată un fior de gheață ce îmi străbătea șira spinării. Ne-am întors rapid la ultimul triunghi roșu, acolo unde am rătăcit marcajul, afară era deja beznă. Am reușit să găsim marcajul pe un copac în partea stângă, apoi am continuat. După încă 10 minute, eram la Pichetul Roșu.

banda-rosieMarcajul (bandă roșie) indică încă 10 minute până la Cabana Poiana Izvoarelor. O altă teamă creștea în sufletul nostru, cabana să fie închisă sau să nu aibă locuri disponibile. Ne-am grăbit și mai mult. Nu simțeam frig sau ploaie. Ne spuneam că dacă ajungem la cabană și nu este deschisă, o să sunăm la Salvamont și o să-i așteptăm lângă cabană să ne ajute să coborâm în Bușteni. Nu că ne-ar fi fost teamă de traseu, ci mai degrabă teamă de ce am fi putut întâlni pe traseu. Nu erau decât 45 de minute până jos la Gura Diham. Aveam toate simțurile la nivel maxim. Tresăream la cea mai mică mișcare pe care o auzeam prin pădure și totuși continuam să mergem. Am ajuns și la cabană, unde lumina era aprinsă, scăpasem.

Am intrat în cabană, cele două femei prezente erau uimite că am apărut și nu era de mirare, era ora 17:40. Le-am povestit pe scurt prin ce am trecut, apoi una din ele ne-a condus în cameră. Am revenit pentru a mânca o ciorbă de perișoare, cartofi prăjiți și să bem ceva cald. Ce gust aveau toate acestea, ce apreciere. Ne-am întors în cameră, iar la ora 19 dormeam.
Peste noapte m-am trezit și m-am gândit prin câte am trecut, unde am greșit, de ce nu m-am oprit. Prea multe oricum nu sunt de spus. A fost un lanț de greșeli și indecizii ce au dus la situațiile în care ne-am aflat. Pentru tine cel care citești cred că ai înțeles clar unde trebuia să te oprești, însă trebuie să reții că uneori dorința de cucerire depășește rațiunea.

banda-rosieUrmătoarea zi, 22.11.2015, ne-am pregătit rucsacii, iar la ora 10:35 am coborât pe traseul marcat cu bandă roșie ce ducea la Gura Diham. La fel, această porțiune de traseu este descrisă pe larg în postarea indicată în rândurile de mai sus. La ora 11:15 eram la Gura Diham.

Ca și concluzie la cele întâmplate în această tură și motivele ce au dus la alterarea deciziilor, avem:
– dorința de a ajunge în vârf și a nu renunța știind că suntem în apropiere de atingerea obiectivului
– faptul că nu am mâncat și nu ne-am alimentat cu vitaminele fără de care organismul nu poate funcționa și deciziona în parametri normali
– chiar dacă nu vorbim de o altitudine foarte mare, să știți că și rarefierea aerului duce la alterarea deciziilor
– încăpățânarea de a nu renunța atunci când grupul de 3 băieți ne-au depășit, aflându-ne în plină ascensiune
– și nu în cele din urmă, oboseala
Poate părea exagerat ceea ce am scris, însă clar a fost un cumul de factori ce au dus la un risc ce nu trebuia să ni-l asumăm.

În vara lui 2016 promit că acest traseu este scris la începutul listei TO DO.

Să aveți grijă!

Vă las în compania ultimelor fotografii.

 

Un comentariu

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.