Bogdan – Prima tură, acum 13 ani


Salut! Sunt Bogdan.

Pasiunea pentru munte s-a aprins asemenea unei flăcări în urmă cu aproximativ 13 ani (prin 2002), când împreună cu vărul meu am făcut prima tură la munte. Aveam vreo 15 ani.

Nu mai încercasem o asemenea experiență, nici eu și nici vărul meu. Nu aveam prea multe cunoștințe despre ceea ce înseamnă muntele. Nu mai spun de echipament, lipsea cu desăvârșire, eram adevărați pantofari, însă cu dorințe de adevărați munțomani. Și oricum fondurile pentru achiziționarea unui echipament adecvat nu existau, aveam solduri negative.

În rândurile de mai jos o să redau prima mea experiență pe munte.

Am coborât din trenul personal 3001 în Sinaia, același tren personal ce circulă și în ziua de astăzi.
Am analizat cu aproximativ o luna înainte de plecare, cărți și alte materiale cu privire la ascensiunea noastră. Degeaba!
Am început urcușul, însă se pare că în analiza noastră ratasem un fapt important, exista un traseu marcat ce putea fi urmat, iar efortul și riscurile se diminuau considerabil. Așa cum spuneam, pantofari.
Nu respectam traseul, tăiam porțiuni mari din potecă, doar pentru a nu mai merge atât de mult, însă de fapt această „scurtare” a drumului nu făcea decât să ne obosească și mai mult – traseul era mai abrupt, pietros, alunecos, riscuri suplimentare ce puteau sfârși cu o accidentare.
Punctul nostru de reper erau firele de la telecabină, să nu râdeți prea mult, ha ha ha!
Tot urmărind firele de telecabină vedeam în zare stânci semețe, de netrecut, ne întrebam cum o să reușim să depășim acele obstacole.
Am avut însă noroc că am dat peste niște oameni amabili și ne-au întrebat unde vrem să ne ducem. Încă o dată ha ha ha! Atunci am aflat de traseul marcat, ne-au sfătuit să-l urmăm că ne ajută foarte mult. Zis și făcut!
Am depășit Cota 1400, cotă ce la vremea respectivă abia de avea 3 clădiri, astăzi, din păcate, modernizarea, dorința de a crea condiții, a distrus muntele, micii sfârâie, berea curge, doar amintirea locului ce a fost acum ceva timp îmi rămâne încă vie.
Și tot mergând, bineînțeles că din cauza lipsei de cunoștințe am ratat traseul și am ajuns într-o porțiune mai abruptă, aproximez cota 1600-1700. Vărul meu avea rău de înălțime, eu nu, însă teama lui simțeam cum mă cuprinde și pe mine. Amuzant acum, periculos atunci.
Nu-mi mai amintesc ce s-a întâmplat mai departe, dacă am continuat sau ne-am întors, însă prima tură a fost de fapt prima mea întâlnire cu înălțimile muntelui.

Și așa a început totul, au urmat alte trasee, am început să înțeleg ce înseamnă muntele, am învățat că trebuie respectat, admirat, iubit, că el își cere mereu jertfa prin crucile pe care le putem vedea la orice pas, că neatenția costă scump, că lipsa echipamentului se traduce simplu, prin moarte, că este rece, însă ne oferă frumusețe, că este veșnic acolo, că vântul, ploaia și zăpada nu fac decât să-l transforme în altceva, îl schimbă. El este muntele meu.

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.